PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Cel mai mic sens giratoriu din județul Satu Mare. Aveți grijă să nu îl ratați!

Cel mai mic sens giratoriu din județul Satu Mare se află în comuna Orașu Nou. Autoritățile au montat, luni dimineața, un sens giratoriu provizoriu format din patru balize de plastic, două albe și două roșii.

La câțiva metri înainte de intrarea în intersecție, un indicator semnalează faptul că urmează un sens giratoriu, însă în momentul în care ajung în intersecție, șoferii au parte de o surpriză: trebuie să înconjoare doar cele patru balize. Sensul este montat astfel până când va fi finalizată asfaltarea în zona respectivă.

Lucrurile au fost și mai interesante în weekend atunci când indicatoarele prevedeau că urmează un sens giratoriu, însă, mai ales cei ce nu cunosc zona, au fost nevoiți să ocolească sensul minuscul.

Totodată, la ieșirea din Livada, după calea ferată, în aceste momente, se formează cozi de mașini deoarece se toarnă stratul de uzură, iar circulația se desfășoară alternativ pe un singur sens.