PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Pompierii români, lăudați în presa din Grecia: Sunt de pe altă planetă

Presa din Grecia laudă intervenția pompierilor români, care ajută la stingerea incendiilor care au cuprins țara, titrează Digi24. De câteva zile, detașamentul de pompieri se luptă cu focul de pe insula Evia. Modul de acțiune al acestora a adus numai cuvinte de laudă, atât din parte presei elene, dar și a populației din zonă.

„Pompierii români care au venit în țara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un centru independent cu servicii de logistică. Apoi au procedat la cartografierea drumurilor forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație. În același timp, au profitat de zecile de pâraie care trec prin zonă și cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, au folosit drumuri secundare, unde nu existau mașini, pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate”, scrie publicația fimes.gr.

Și alte ziare și publicații online au vorbit despre implicarea pompierilor români în stingerea incendiilor din Grecia.

„Înregistrările video cu pompierii din România care se află în Grecia pentru a acţiona împotriva incendiilor fac turul internetului. România, cu 112 pompieri și 23 de vehicule, a răspuns la cererea de ajutor transmisă de guvernul grec prin Mecanismul european de protecție civilă”, notează Athens Voice, citată de Rador.

„Contribuția României este cu adevărat mare și produce senzaţie, deoarece este o țară care nu aparține cercului tradițional de aliați ai Greciei, iar Kyriakos Mitsotakis nu s-a întâlnit niciodată cu omologul său român, Florin Cîţu”, scrie și publicația grecească Crisis Monitor.

112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă) participă la misiunea din Grecia.

Sursa: Digi24

Exit mobile version