Un șofer în vârstă de 38 de ani, din localitatea Marginea, județul Suceava, aflat în stare avansată de ebrietate la volan, a intrat cu mașina pe contrasens, în autoturismul în care se aflau membrii unei familii din județul Satu Mare, titrează monitorulsv.ro. Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 21.00, pe DN 17 A, la Marginea.
Alerta a fost destul de mare la început, având în vedere că în accident au fost implicate șase persoane, dintre care doi minori. Un bărbat în vârstă de 73 de ani și cei doi minori în vârstă de 4 ani, respectiv 6 ani au fost transportați la spital de echipajele sosite la fața locului pentru investigații suplimentare.
Ulterior, victimă a accidentului a rămas doar bărbatul de 72 de ani, copiii neavând din fericire leziuni.
În urma verificării cu etilotestul, la șoferul din Marginea a rezultat concentrația de 1,14 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „vătămare corporală din culpă”.
Sursa: monitorulsv.ro