Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni – judeţul Satu Mare au oprit la intrarea în țară un bărbat căutat de autorităţile române, care are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni la regimul silvic.
În data de 1 august, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România O.S., în vârstă de 30 de ani, din judeţul Bistriţa Năsăud.
Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul este căutat de către autoritățile din România pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere şi furt de arbori, având de executat opt luni de închisoare. Pe numele acestuia, Judecătoria Năsăud a emis, în 12 iunie 2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Sursa: Poliția de Frontieră