PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Deputatul Radu Panait: ,,Florin Cîțu trebuie să plece!”

,,Florin Cîțu trebuie să plece”, a spus deputatul USR PLUS Radu Panait, după ce premierul a anunțat revocarea lui Stelian Ion de la Ministerul Justitiției, acuzându-l pe acesta că se opune modernizării României.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă:

,,Butoiul de pulbere pe care se află coaliția în acest moment este rezultatul ambițiilor personale ale premierului Florin Cîțu, nicidecum ale USR PLUS. În acest moment, partidul din care fac parte este dispus să susțină o moțiune de cenzură împotriva Premierului Florin Cîțu, și susținem cu tărie că acesta nu poate rămâne în continuare la guvernare. De ce? Motivele sunt simple.

La formarea coaliției, USR PLUS alături de PNL și UDMR și-au asumat realizarea unor reforme mult dorite de către români. Pe parcurs însă, partenerii noștri au dat dovadă de egoism și neasumare, și au decis să ne boicoteze în repetate rânduri. Un prim exemplu ar fi demiterea fostului ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, urmată acum de demiterea Ministrului Justiției, Stelian Ion, decizii luate fără acordul partenerilor din coaliție. Deși în urmă cu câteva luni a fost semnat un acord în coaliție, premierul a făcut abstracție totală de el.

De data aceasta ”mărul discordiei” îl reprezintă programul ”Anghel Saligny”, domnul Florin Cîțu acuzându-l pe colegul nostru Stelian Ion că se opune modernizării României din cauza faptului că nu a dat un aviz proiectului.

PNDL este un program creat și susținut de persoane precum Liviu Dragnea sau Elena Udrea, iar domnul Cîțu se voia a fi succesorul lor, deoarece programul ”Anghel Saligny” sau mai bine spus, PNDL 3, nu ar face decât să burdușească în continuare conturile anumitor primari. Problema noastră nu stă în faptul că USR PLUS are primari puțini, problema noastră stă în faptul că acest program ar însemna alți bani risipiți pentru România, în timp ce ea se sufocă în nevoi.

Vorbim despre suma de 50 de miliarde de lei, sumă ce ar putea fi folosită la construirea de noi spitale, școli sau chiar autostrăzi. Sistemul de învățământ se află în colaps în comunitățile slab dezvoltate.

Cerințele noastre în privința acestui program au fost foarte concrete:

  1. Filosofie de cheltuire similară fondurilor europene, dar simplificată în implementare;
  2. Bugetare defalcată pentru fiecare dintre cele cinci tipuri mari de investiții;
  3. Stabilire de indicatori de program;
  4. Stabilire de criterii generale de eligibilitate și ordinea de importanță a acestora;
  5. Stabilire de cofinanțare;
  6. Decontare pe bază de costuri unitare maximale;
  7. Mecanism de implementare și control similar programelor operaționale, simplificat și adaptat la complexitate;
  8. Structură dedicată cu asigurare de capacitate administrativă;
  9. Alocare de investiții pe bază de evaluare rezultată din punctaj și nu pe bază de listă aprobată de ministrul Dezvoltării;
  10. Transparență prin crearea unui sistem informatic, public, care să cuprindă toate informațiile legate de proiect (punctaj, contractor, durată, stadiu de execuție și plăți, etc.).

Am cerut transparență și asumare în fața românilor. Poziția noastră rămâne fermă!”