PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi bărbați prinși la braconaj în județul Satu Mare. Polițiștii au confiscat o armă de vânătoare

Doi bărbați au fost prinși la braconaj în județul Satu Mare. Polițiștii au confiscat o armă de vânătoare, iar în cauză s-a deschis dosar penal.

Ce spune Poliția:

La data de 1 Septembrie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul PPC Crucisor și Serviciului de Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase Satu Mare au fost sesizați cu privire la o posibila fapta de braconaj care ar fi avut loc pe un fond cinegetic privat, în apropierea localității Crucisor.

Se pare ca doi bărbați, de 39, respectiv 64 de ani, din localitatea Botiz, respectiv Crucisor, au fost surprinși având o arma de vanatoare asupra lor, fără a poseda autorizație de vanatoare pe fondul cinegetic respectiv.

Au fost ridicate de polițiști o arma de vanatoare, deținuta legal de bărbatul, de 39 de ani, din Botiz, 2 cartușe si un binoclu cu termoviziune.

În cauza s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris in autorizația de vanatoare individuală sau colectivă eliberată in condițiile legii de gestionar pentru fondul respectiv.

Sursa: IPJ Satu Mare