Zi importantă pe șantierul celui de-al treilea pod peste râul Someș. Primăria Satu Mare a postat câteva imagini spectaculoase cu operațiunea de montare a primelor opt grinzi pe pilonii viaductului podului.
Grinzile au fiecare o lungime de 40 metri, iar montarea lor este o operațiune dificilă realizată de specialiștii de la Deme Macarale și Strabag folosind macarale Liebherr LR1600/2 care pot ridica sarcini de până la 600 tone, cărora li se mai spune și ,,monstrul”.
,,Lucrările la Podul peste râul Someș sunt executate de compania STRABAG. Este un obiectiv de investiții foarte important pentru orașul nostru și o construcție unică în nord-vestul țării, în valoare de 169 milioane de lei. Este cea mai importantă investiție publică realizată de Primăria Municipiului Satu Mare în ultimii 30 de ani!”