PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Mașină răsturnată într-o intersecție din Satu Mare. A luat curba prea tare

Mașină răsturnată într-o intersecție din Satu Mare. A luat curba prea tare. O mașină de teren s-a răsturnat, azi noapte, pe strada Nicolae Golescu. Potrivit informațiilor PortalSM, șoferul conducea cu viteză și a încercat să efectueze un viraj la dreapta, însă mașina s-a răsturnat. 

Urmează ca Poliția să informeze informații cu privire la modul exact în care s-a produs incidentul.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Ce spune Poliția:

Un tânăr, de 29 de ani, din Tășnad, nu ar fi adaptat viteza în momentul în care a virat de pe strada Iuliu Maniu pe strada Golescu, astfel că s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional. Totodată polițiștii au dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile.