PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Impact între două mașini, în Satu Mare. O femeie aflată pe ”zebră” a fost rănită

Ambulante pot fi vazute parcate la sediul Serviciului De Ambulanta Al Municipiului Bucuresti. Serviciul de ambulanta este suprasolicitat in perioada caniculara, peste 15% din interventiile ambulantelor realizandu-se in cazul persoanelor afectate de caldura

Ieri, 16 septembrie, în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Unirii, din municipiul Satu Mare.

Astfel, în urma primelor verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 24 de ani, din Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Micula, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul, de 43 de ani, a fost proiectat într-o femeie, de 44 de ani, din Satu Mare, care se afla angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului. În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version