PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Kereskényi Gábor, atac la adresa inspectorului școlar general: ,,Să ia mâna de pe învățământul sătmărean!’’

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a lansat un atac la adresa inspectorului școlar general, Anișoara Boitor, fiind revoltat de modul în care inspectorul a făcut numiri de directori la școlile din oraș: ,,Să ia mâna de pe învățământul sătmărean”, a declarat edilul.

Concret, primarul Kereskényi Gábor a declarat că în mai multe unități de învățământ au fost schimbați directorii strict pe criterii politice. Edilul a venit și cu un exemplu, prezentând o scrisoare din partea colectivului de la Liceul cu Program Sportiv, unde directorul a fost schimbat.

,,Aceste proceduri de numiri de directori sunt bazate pe criterii care nu țin de procesul educational. Poate sunt criterii politice, poate sunt alte criterii, dar mai puțin criterii profesionale, iar acest lucru a fost cel mai accentuat în acest an. Nu mi se pare normal, ca printr-o simplă decizie a inspectorului școlar general să se schimbe directori pe criterii politice. Astăzi am primit o sesizare din partea colectivului profesoral de la Liceul cu Program Sportiv, unde și eu am aflat cu mare mirare că fostul director a fost schimbat. Un manager care a avut rezultate profesionale și a îndeplinit toate criteriile de performanță a fost înlăturat în condiții dubioase”, a declarat Kereskenyi Gabor.

Edilul a transmis și un avertisment inspectorului școlar general, precizând, de asemenea, că va solicita modificarea legislației.

,,Vreau să formulez un mesaj foarte clar către doamna inspector școlar general: Să ia mâna de pe învățământul sătmărean pentru că nu putem să ne jucăm cu viitorul copiilor noștri, nu putem promova persoane care nu au nici vechime în funcții de conducere și sunt cu pregătire profesională dubioasă, pusă sub semnul întrebării. De asemenea, nu mi se pare normal ca unitățile administrative-teritoriale să nu fie consultate, nici măcar informal în această procedură de numire, drept pentru care voi solicita, nu numai grupului parlamentar UDMR, ci voi solicita și de la ceilalți parlamentari, să opereze o modificare legislativă în acest sens”, a mai spus primarul municipiului Satu Mare.

Exit mobile version