PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ministrul Educației: Școlile rămân deschise și peste pragul de 6 la mie

Școlile vor fi decuplate de la rata de infectare din localitate, pragul de 6 la mie de la care se trecea în online fiind eliminat, a decis miercuri Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. Adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice se face în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În plus, se va solicita introducerea testelor non-invazive cu salivă, care până acum nu au fost omologate.

„Referitor la scenariile de funcţionare a şcolilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competenţe medicale/epidemiologice):

El a spus că după această “primă etapă” urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern şi abilitarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii în vederea modificării ordinului comun în concordanță cu hotărârile adoptate.

„Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie în vederea stabilirii modului de funcţionare al şcolilor începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”, susţine ministrul Educaţiei.

Sursa: Digi24