PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Marea Britanie, în zona roșie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori (roșu, galben și verde), în funcție de incidența cazurilor de COVID-19. Bulgaria, care s-a aflat în zona roșie, a trecut în zona galbenă, iar Spania în zona verde. În schimb, Marea Britanie se află acum în zona roșie, în vreme ce Franța, Belgia, Germania și Portugalia sunt în zona galbenă.

Persoanele care vin din zona galbenă nu intră în carantină dacă sunt vaccinate împotriva COVID-19, au trecut prin boală sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore.

Dacă o persoană vine din zona roşie, fie este vaccinată sau trecută prin boală, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Lista țărilor cu risc epidemiologic poate fi consultată AICI.