Medicul cercetător Ovidiu Jurma, care a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că Satu Mare va fi județul cu cele mai multe cazuri de Covid, a făcut o nouă prognoză în care arată că incidența infectaților din județ va depăși 12 cazuri la mia de locuitori.
Potrivit unei estimări publicată pe contul său de facebook, Ovidiu Jurma arată că numărul îmbolnăvirilor va crește foarte mult în fiecare săptămână iar în luna octombrie voi fi două săptămâni cu peste 12 cazuri la mia de locuitori.
“Debutul violent al acestei saptamani ne-a luat pe toti prin surprindere. Ma asteptam sa depasim 4,000 de cazuri noi doar la finalul saptamanii, acum trebuie sa ne rugam sa nu il depasim pe cel de 5,000 de cazuri pe zi pana duminica.
Mai jos aveti prognoza simpla a incidentei in judete in urmatoarele 4 saptamani cu grad ridicat de probabilitate (+ inca 4 cu incertitudine ridicata). Municipiile au in general o incidenta cu 25% (+/- 10%) mai ridicata decata media din judet.
Din pacate vom avea [din nou] scoli inchise in orase importante dupa doar 2 saptamani de scoala in ciuda ridicarii pragului de la 1 la mie la 6 la mie.
Ne situam inca in interiorul intervalului de predictie definit la inceputul lunii august de scenariul cel mai optimist (varf la 6,000 de cazuri pe zi) si cel mai pesimist (varf la 8,500 de vazuri pe zi) dar valorile din aceasta saptamana strapung deja pragul superior si e posibil ca in saptamana viitoare sa ne instalam in scenariul cel mai pesimist.
Vom avea o ideea mai buna daca acesta evolutie este o modificare de trend sau o anomalie doar catre finalul saptamanii. Impactul scolilor il vom putea evalua doar la finalul lunii septembrie”, a arătat Ovidiu Jurma.