PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmărenii ce ocupă locuri duble de parcare: garaje pline, mașini parcate în față

Mai mulți locuitori din Cartierul Micro 15 din municipiul Satu Mare reclamă faptul că proprietarii de garaje din zona respectivă și-au umplut garajele cu diverse obiecte, iar mașinile le lasă parcate în fața lor, ocupând astfel două locuri. Așadar, cei ce nu au garaje găsesc cu mare dificultate un loc liber.

„Doresc să vadă toată lumea: avem mașină și o ținem în fața garajului. Și, binenînțeles, este și afiș pe garaj: NU PARCAȚI! Nu este singurul din cartier. Poza este în Micro 15, unde este plin de garaje, iar ele pline cu de toate. Autorizația de construcție însă lipsește cam la toate. Concluzia: ocupăm două locuri de parcare, iar noi ceilalți să găsim loc unde prin cartier, deoarece nu se soluționează de ani de zile această problemă”, a mărturisit un sătmărean pentru PortalSM.