La data de 6 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare, respectiv Biroului de Investigații Criminale, au identificat două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat, săvârșite în cursul acestui an, prin sustragerea de pe mai multe autoturisme parcate în diferite zone ale municipiului Satu Mare, a catalizatorilor.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că doi tineri, de 18, respectiv 20 de ani, ambii din județul Satu Mare, sunt persoanele bănuite de comiterea a 12 infracțiuni de furt calificat. Față de cei doi tineri s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depuși la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Persoanele în cauză urmează a fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în vederea luării unei măsuri preventive. Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Sursa: IPJ Satu Mare