De 31 de ani, cetate a ştiinţei şi culturii arădene, transilvane şi euro-regionale, integrată în spaţiul european al cercetării şi educaţiei, afiliată la organizaţii internaţionale, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad vă invită la deschiderea anului academic 2021-2022. Evenimentul va avea loc, pe stadionul Francisc Neuman, joi 30 septembrie, ora 13, fiind aşteptaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale, parteneri din ţară şi străinătate, studenţi şi masteranzi, dar şi delegaţii de la universităţi partenere.
Internaţionalizarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este tema festivităţii de deschidere a noului an academic, studenţi din aproape 50 de ţări ale lumii desăvărşindu-şi studiile în cadrul „familiei UVVG”. Faptul că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad se numără printre universităţile de prestigiu din Europa face parte din opera excepţională de manager a regretatului preşedinte şi Rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, al cărui nume este înscris cu litere de aur în istoria învăţământului superior românesc şi european, ca parte a patrimoniului cultural universal. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a acţionat în direcţia strategică de integrare în circuitul european şi mondial de valori ştiinţifice, culturale şi educaţionale, prin relaţii de cooperare, sub forma parteneriatelor academice şi de cercetare, respectând valorile morale ale Profesorului Aurel Ardelean: demnitate, onoare şi curaj.
În cadrul festivităţii de deschidere a noului an universitar va avea loc şi o ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului dr. Gabriele Edoardo Pecora, directorul departamentului Microchirurgie a Universităţii Pennsylvania, SUA.
De pe stadionul UTA nu vor lipsi nici momentele artistice, puse în scenă de Ansamblul Cununiţa UVVG şi Q Band, în componenţa cărora se regăsesc şi studenţi ai universităţii arădene. Evenimentul se va desfăşura cu respectarea strictă a măsurilor de prevenţie a răspândirii COVID-19 şi a protocolului medical în care sunt prevăzute măsurile epidemiologice aflate în vigoare.
„Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” îmbină o tradiţie solidă cu cele mai noi concepte ale dezvoltării academice, performanţe care nu ar fi fost posibile fără devoţiunea şi străduinţa constantă a conducerii UVVG, a Consiliului de Administraţie şi al întregului corp academic, precum şi susţinerea autorităţilor publice locale. Deschiderea către comunitate a adus beneficii reciproce, acesta fiind principalul rezultat al eforturilor întreprinse de UVVG de-a lungul existenței sale, în procesul educativ bazat pe egalitate de şanse și diversitate, sustenabilitate și răspundere socială, deschidere, transparență și corectitudine, inovație și profesionalism, respectul pentru valorile individuale și colective. Vă aşteptăm să ne fiţi alături la un nou început de an academic” – spune prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Comunicat de presă Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”