Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, îi îndeamnă pe cetățeni să se vaccineze în număr mare pentru a putea trece cât mai ușor peste cel de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus, în condițiile în care în Spitalul Municipal Carei ajung tot mai multe persoane infectate, care nu sunt vaccinate.
,,Azi, în spitalul din Carei se află circa 40 de internați infectați cu COVID, dintre care 20 au ajuns în weekend. Fără excepție, toți sunt nevaccinați. Îi rog în primul rând pe careieni, dacă mai e cazul, să se vaccineze împotriva COVID-19. Nu sunt expuse doar persoanele în vârstă cu diverse boli grave, în ultima perioadă avem și cazuri de tineri care se îmbolnăvesc grav. Vaccinarea este singura soluție pentru a putea trece cât mai ușor peste acest noul val al pandemiei. Altfel, vor urma din nou restricții de circulație și chiar carantina totală în unele zone sau localități”, a declarat primarul Eugen Kovacs.