PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

EduPedu: Guvernul analizează varianta închiderii tuturor școlilor timp de 2-3 săptămâni

EduPedu: Guvernul analizează varianta închiderii tuturor școlilor timp de 2-3 săptămâni. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că structura anului școlar ar trebui adaptată la situația epidemiologică extrem de gravă. Miercuri seară, la ședința de la Cotroceni, se va lua o decizie cu privire la situația școlilor – dacă vor fi închise, iar elevii vor trece la lecțiile online sau dacă toți elevii vor intra într-o vacanță de 2-3 săptămâni, variantă analizată de Guvern, potrivit EduPedu.ro.

Întrebat dacă se va lua miercuri o decizie de închidere a tuturor școlilor și trecerea elevilor în online, ministru Educației a răspuns pentru sursa citată că „toate variantele sunt deschise în condițiile în care nu înțelegem să ne vaccinăm!”.

Potrivit surselor Edupedu.ro, este în discuție propunerea ca de luni, 25 octombrie, toți elevii să intre în vacanță timp de 2-3 săptămâni.

Exit mobile version