Complexul Dinamo din municipiul Satu Mare, una dintre cele mai moderne baze sportive din nord-vestul țării, a fost finalizat după o investiție de peste trei milioane de lei. Noul complex a fost inaugurat astăzi, joi, 21 octombrie, în prezența președintelui Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu.
Primăria municipiului Satu Mare și Federația Română de Fotbal au inaugurat joi, 21 octombrie, de la ora 17.00, baza sportivă „Dinamo”, proiect realizat cu fonduri de la bugetul municipiului Satu Mare și în parteneriat cu Federația Română de Fotbal.
La deschidere au participat participa primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, președintele FRF, Răzvan Burleanu și secretarul general Gabriel Bodescu.
Baza Sportivă „Dinamo” cuprinde un teren de fotbal cu gazon sintetic, cu dimensiunile de 100 x 60 m, aceste dimensiuni fiind acceptate şi pentru desfăşurarea competițiilor oficiale și a unor meciuri de cat. B şi C. Proiectul a presupus și amenajarea unei piste de atletism din material tartan, a unei gropi cu nisip pentru săritura în lungime, precum și montarea unui sistem complet pentru iluminarea nocturnă a terenului , cu 4 stâlpi de 20 m, cu reflectoare şi sisteme paratrăsnet, precum și a tribunei ce cuprinde 200 de locuri. Totodată, au fost renovate vestiarele, a fost instalată o tabelă de marcaj și au fost amenajat terenuri de baschet și mini-fotbal.
,,Este o bază sportivă unică în nord-vestul țării și va veni în sprijinul multor echipe care în timpul sezonului rece sunt nevoite să plece în Ungaria pentru antrenamente. Această bază sportivă va fi deschisă atât pentru sportivii de performanță, cât și pentru cei care vor să practice sportul de masă”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
Primăria Municipiului Satu Mare a investit 3.000.000 lei din bugetul local pentru modernizarea bazei sportive ,,Dinamo” . Federația Română de Fotbal a fost partenerul Primăriei în acest proiect prin contribuția avută la amplasarea gazonului sintetic.