Campania de vaccinare continuă, cu un interes mai pronunțat atât pentru doza 1 cât și pentru doza 3 de rapel, transmite Instituția Prefectului. De la deschiderea posibilității de a administra doza booster, în județul nostru s-au vaccinat cu doza a treia de rapel 4917 persoane, într-unul din cele patru centre deschise în acest moment.
Conform analizei Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, nu se impune în acest moment deschiderea unor noi centre de vaccinare. Cu toate acestea, având adresabilitatea mare a centrului de vaccinare de la Ambulatoriul Spitalului Județean (Policlinica Veche), unde se pot înregistra în anumite intervale orare timpi de așteptare de până la o oră, se recomandă sătmărenilor să apeleze pentru efectuarea vaccinului la Centrul de Vaccinare de la Școala ”Avram Iancu” din Micro 16.
DSP Satu Mare a informat despre demararea administrării dozei 3 rapel categoriei de persoane vulnerabile instituționalizate, prin intermediul a două echipe mobile, care de asemenea, se pot deplasa la cerere la sediul marilor angajatori.
Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare