PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Peste 60% din “vaccinările” de la Petea – false. DNA extinde ancheta

Peste 60% din vaccinările de la vama Petea sunt suspecte că ar fi false. Procurorii DNA au transmis astăzi într-un comunicat de presă că în vama Petea figurează aproape 4.500 de persoane vaccinate și se estimează că 3.500 de doze ar fi fost false.

“Din probele administrate a reieșit că, în perioada 08 septembrie – 02 noiembrie 2021 (supusă analizei până în acest moment) la Centrul de vaccinare Petea figurează în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) un număr de 5495 de persoane ca fiind vaccinate. Din analiza datelor au rezultat suspiciuni că peste 3500 de persoane fie nu ar fi fost fizic în centrul de vaccinare, ori au fost, dar nu ar fi primit efectiv doza de vaccin”, precizează DNA-ul.

Conform primelor detalii, dozele de vaccin au fost date în schimbul a 250-300 euro, bani care au fost trimiși către asistenții centrelor de vaccinare din Petea.

“Concret, cei trei ar fi procedat la identificarea unor persoane care doreau să obțină adeverințe de vaccinare fără a le fi administrată doza de vaccin, cerând și primind în schimb sume de bani (250 -300 euro). Banii le erau transmiși asistenților medicali din cadrul Centrului de vaccinare Petea implicați în activitățile infracționale descrise în comunicatul anterior, iar o parte li se „întorceau” drept recompensă pentru „serviciile” prestate”, se mai arată în comunicat.

Procurorii au mai reținut 3 persoane în cazul vaccinărilor de la Petea. Printre suspecți a fost chiar o asistentă medicală în cadrul DSP Satu Mare, BARTA PATRICIA-DIANA, care a fost reținută pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic; precum și alte două persoane fără calitate specială.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.