Un proiect legislativ, care are ca scop declarat îmbunătăţirea siguranţei rutiere, vizează limitarea circulației mașinilor înmatriculate aici cu volanul pe partea dreaptă pe drumurile publice, potrivit avocatnet.
Mai exact, documentul vrea interzicerea “circulaţiei pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”. Vor fi exceptate de la această interdicție autovehiculele istorice și mașinile utilitare, de pildă, cele de curățenie stradală.
Proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica. “Intervenţia legislativă este necesară, deoarece numărul total de accidente produse de maşini cu volanul pe dreapta depăşeşte 10% din totalul accidentelor pe an. Coliziunile sunt frontale, iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor acestor maşini”, își motivează propunerea inițiatorii ei.
Dacă proiectul va ajunge să se aplice, cei care vor conduce o mașină cu volanul pe dreapta vor risca amenzi din clasa a III-a de sancțiuni, adică de la șase la opt puncte-amendă, ceea ce înseamnă amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei. Pe lângă amendare, cei ce vor conduce o mașină cu volanul pe dreapta după introducerea interdicției vor rămâne și fără talonul acesteia. Singurul mod în care vor putea recupera talonul este mutarea postului de conducere de pe dreapta pe stânga.