PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Proprietarii care își reabilitează clădirile, scutiți de plata impozitului timp de 5 ani

Primăria Municipiului Satu Mare va acorda facilități fiscale proprietarilor care realizează lucrări de reabilitare a clădirilor. Astfel, timp de cinci ani aceștia vor fi scutiți de la plata impozitului pe clădire, Primăria dorind să încurajeze în acest fel reabilitarea cât mai multor clădiri care se află în stare avansată de degradare. Scutirea se va aplica începând cu anul următor depunerii cererii.

Cetățenii care intenționează să reabiliteze clădirile aflate în stare de degradare pot depune solicitările necesare la Serviciul Relații Publice (cam.5), urmând ca Biroul Finalizări Construcții să analizeze documentația depusă și să stabilească care ar fi lucrările minime, astfel încât proprietarul să poată beneficia de scutirea pe 5 ani a impozitului pe clădire.

,,Este important de menționat că pot beneficia de aceste scutiri și cei care au fost somați privind supraimpozitarea cu 500%, dacă își manifestă intenția de reabilitarea a clădirilor și depun documentația necesară la Primărie. În ultimii 3 ani au fost reabilitate mai multe clădiri în Centrul Vechi decât în ultimii 20 de ani. Dar, așteptările sunt mult mai mari, motiv pentru care Primăria va acorda și facilități fiscale.”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Primăria și-a adus propria contribuție, prin reabilitarea mai multor imobile, din fonduri de la bugetul local (fosta casă ,,cu bârne”, Grădinițele Gulliver și nr.24), fonduri europene (Grădinițele nr.7 și 29, respectiv Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” Satu Mare), fonduri extra-bugetare (Liceul de Arte Aurel Popp, Colegiul National Kölcsey Ferenc, Liceul Romano-Catolic Hám János).

 

Exit mobile version