PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Medici din județul Satu Mare, decorați de președintele Klaus Iohannis

Doi medici din județul Satu Mare au fost decorați de președintele României, Klaus Iohannis, de Ziua Națională. Dr. Mihaela Daniela Török Brândușan și Dr. Casandra Prislopan au primit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.

,,Prefectul felicită medicii sătmăreni care au fost decorați de Președintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naționale a României, respectiv cu distincția Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler  –  dr. Mihaela Daniela Török Brândușan, șefa Secției Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și dr. Casandra Prislopan, medic specialist medicină de urgență la aceeași unitate sanitară și le mulțumește pentru activitatea desfășurată și pentru sprijinirea campaniei de vaccinare de la nivelul județului nostru”, a transmis Instituția Prefectului Satu Mare.