PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sătmăreni prinși cu un adevărat arsenal de artificii și petarde. A curs cu dosare penale

La data de 30 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au depistat mai multe persoane care dețineau fără drept articole pirotehnice.

Astfel, în urma activităților desfășurate polițiștii au ridicat în vederea confiscării baterii de artificii din categoria F2 cu 36, respectiv 100 de lovituri de focuri, baterii de artificii din categoria F3, petarde, rachete de artificii și candele de artificii, toate din categoriile F2 și F3.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unei femei, de 25 de ani, și a trei bărbați de 35, 29 și 47 de ani, toți din județul Satu Mare, sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Sursa: IPJ Satu Mare