O nuntă cu 200 de participanți a fost „spartă”, în această după-amiază, de polițiști și jandarmi în municipiul Satu Mare. Localul, situat pe bulevardul Lucian Blaga, a permis organizarea unei nunți cu 200 de participanți, iar după puțin timp de la începerea evenimentului, au fost sesizate autoritățile.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliției și Jandarmeriei. Cu toate că sunt interzise evenimentele private de o asemenea amploare, patronul localului ar fi susținut că nu știa faptul că nu este permis să organizeze un astfel de eveniment. Potrivit informațiilor PortalSM, jumătate dintre nuntași se aflau în carantină. Administratoru localului a fost sancționat contravențional potrivit legii în vigoare.
Ce spune Poliția:
În această după masă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că la un local din municipiul Satu Mare ar avea loc un eveniment privat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat reprezentantul societății comerciale, care a fost sancționat contravențional, conform Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Totodată, polițiștii au reamintit operatorului economic faptul că în conformitate cu noile modificări și completări ale Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicate la data de 13 decembrie 2021, în Monitorul Oficial, a fost introdus un nou articol, art.66 indice 1, care, la alin. 1 prevede: “în cazul repetării la același sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției prevăzute la art. 65 lit. q, de către conducătorul operatorului economic, pe lângă sancțiunea contravențională principală, prevăzută la art. 66 kit. b), agentul constatator poate dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite, potrivit art.5, alin. 3 lit. f.”
Fotografie cu scop ilustrativ