Polițiștii din județul Satu Mare vor protesta din nou în stradă, nemulțumiți de salariile pe care le primesc. Acțiunea va avea loc miercuri, 15 decembrie, atunci când oamenii legii vor protesta în centrul orașului.
,,Motivul protestului reprezintă neaplicarea de către Guvern a Legii salarizării unitare pentru al doilea an consecutiv și a faptului ca încă suntem plătiți la nivelul salariului din anul 2009”, spun polițiștii sătmăreni.
La protestul de miercuri sunt așteptați în jur de o sută de polițiști, printre care și polițiști de frontieră, respectiv polițiști de penitenciar.
Redăm, mai jos, comunicatul transmis de Sindicatul Europol:
,,Începând cu data de 13 decembrie trecem la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezență fizică, ce se vor desfășura în fața prefecturilor din toată țară, urmând ca pe data de 16 dec. să fim prezenți în fața MAI iar în 17 dec. în fața celor 3 partide politice aflate la guvernare.
Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest și să-i determinăm pe guvernanți să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenționale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacții din partea ministrului finanțelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim și că trebuie aplicată legea salarizării.
Cu toate acestea, până în momentul de față nu avem nicio garanție cu privire la intențiile pe care le are Guvernul în privința salarizării pentru anul 2022 și nici nu mai putem avea încredere în vorbele politicienilor. Suntem ferm convinși că dacă vom urma toate etapele calendarului de proteste anunțat ne vom face auziți și vom putea obține ce ni se cuvine prin lege.
De asemenea, urmează să vă punem la dispoziție un model de NOTIFICARE prin care vă exercitați dreptul de a refuza efectuarea muncii suplimentare începând cu 01 ianuarie 2022 și refuzul de a mai efectua sarcini/atribuții (COVID19) pe care nu le aveți în fișa postului în situația în care nu va fi aplicată Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Este clar că ne vom putea apăra drepturile doar prin participarea în număr cât mai mare la formele de protest. Avem cele mai bune exemple ale protestelor din justiție (protestul magistraților prin suspendarea ședințelor de judecată) și sănătate (încetarea activității) în urma cărora, angajații din aceste sectoare de activitate și-au primit drepturile. De aceea vă cerem să ne sprijiniți ca să putem să ne obținem drepturile”.
Calendarul protestelor:
13 decembrie
Maramureș între orele 11:00 – 13:00;
Gorj între orele 13:00 – 15:00.
14 decembrie
Mehedinți între orele 11:00 – 13:00;
Vâlcea între orele 11:00 – 13:00;
Bacău între orele 10:00 – 12:00;
Vaslui între orele 10:00 – 12:00;
Timiș între orele 10:00 – 12:00;
Cluj între orele 10:00 – 12:00;
Mureș între orele 10:00 – 12:00.
15 decembrie
Giurgiu între orele 11:00 – 13:00;
Botoșani între orele 11:00 – 13:00;
Satu Mare între orele 10:00 – 12:00;
Alba între orele 11:00 – 13:00;
Dolj între orele 12:00 – 14:00.