PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primăria Satu Mare: Din 3 ianuarie începe eliberarea abonamentelor de parcare

Primăria Municipiului Satu Mare prin Administrația Domeniului Public anunță că eliberarea abonamentelor de parcare pentru anul 2022 începe din 3 ianuarie. Sătmărenii care doresc să achiziționeze abonament tip fizic, tip juridic, tip purtător, tip verde și tip taxi, pot solicita eliberarea abonamentelor la casieria situată în incinta Centrului Comercial Someșul (etaj IV), de luni până vineri între orele 9.00 și 17.30.

Tot din 3 ianuarie și până în 28 februarie, la casieria situată pe str. Prahova nr.18 (Piața Someș) sătmărenii pot solicita prelungirea rezervării locurilor de parcare la reședință, de luni până vineri, între orele 8:00-17:30.

,,Menționăm că în cursul lunii ianuarie NU se vor prelua cereri noi pentru rezervarea de locurilor de parcare deoarece se va efectua doar prelungirea rezervărilor existente. Tarifele pentru abonamentele de parcare precum și pentru rezervarea de loc de parcare au rămas aceleași și pentru anul 2022’’, informează municipalitatea.

Exit mobile version