PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Coronavirus Satu Mare: 162 de cazuri noi în județ, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.118 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 523 mai mult decât în ziua anterioară. 778 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Până astăzi, 59.257 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.01.2022 (10:00) – 17.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 17 decese (9 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Timiș, Vaslui.

Dintre cele 17 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.027, cu 380 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 485 de persoane, cu 11 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 485 de pacienți internați la ATI, 52 au certificat care atestă vaccinarea.