PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Coronavirus Satu Mare: 53 de cazuri noi în județ, în ultimele 24 de ore

În total, până astăzi, 5 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.821.849 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 12.021 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.749.204 pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 459 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

Până astăzi, 58.896 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.01.2022 (10:00) – 05.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese, dintre care 6 anterioare intervalului de referință, (16 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mureș, Olt, Sibiu, Suceava și Municipiul București.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.259, cu 56 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 409 persoane, cu 19 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 409 de pacienți internați la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea.