PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. A fost inaugurat noul sediu al Prefecturii. Ministrul Lucian Bode, prezent la Satu Mare

După ce toate serviciile publice oferite de Prefectura Satu Mare au devenit operaționale, Permisele, Înmatriculările și Pașapoartele mutându-se deja în noua casă de pe strada Alexandru Ioan Cuza, astăzi, vineri, 28 ianuarie, a avut loc inaugurarea oficială noului sediu administrativ al Instituției Prefectului.

Inaugurarea noului sediu al Prefecturii Satu Mare a avut loc, astăzi, la ora 12.00, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.

,,Mă bucur să revin în județul Satu Mare, mai ales când promisiunile sunt respectate și obiectivele sunt atinse. Începând de astăzi, sătmărenii au acces la servicii publice de calitate și mă refer la Serviciul de Pașapoarte, la cel de obținere a permisului de conducere și înmatriculări auto, într-o clădire nouă, modernă, echipată cu dotări la cele mai înalte standarde”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, într-o conferință de presă organizată în noul sediu al Prefecturii Satu Mare.

Lucrările au început în anul 2017, pe locul unei structuri lăsată în paragină, iar după aproape cinci ani, Prefectura are o casă nouă și poate oferi sătmărenilor condiții cu adevărat europene.


CITEȘTE ȘI:

Exit mobile version