PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

HARTĂ. Zeci de stații SelfPay în municipiul Satu Mare, pentru plata taxelor și impozitelor

Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Impozite și Taxe Locale vin în sprijinul sătmărenilor prin implementarea unei noi modalități de plată a impozitelor, taxelor locale.

Sistemul SelfPay este ușor de utilizat, venind în sprijinul cetățenilor care pot astfel să renunțe la a mai sta la cozi și să plătească dintr-o singură locație facturile la electricitate, gaze naturale, internet, apă, televiziune, telefonie mobilă. Plata taxelor și impozitelor locale se va putea face la aceste stații de plată din 24 ianuarie.

Primăria Municipiului Satu Mare mai face astfel un pas spre digitalizarea serviciilor publice, oferind sătmărenilor posibilitatea de a achita impozitele și taxele locale în doar câteva minute.

,,Venim în sprijinul sătmărenilor, persoane fizice și persoane juridice, care doresc să efectueze plăți în numerar a taxelelor și impozitelor cu debit, fără a mai sta la coadă, la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale. Pe lângă metodele de plată online, oferim posibilitatea prin acest nou sistem implementat să facă plăți din mai multe zone ale municipiului, fără să aibă un cont bancar, simplu de utilizat chiar și pentru persoanele mai în vârstă. Vom continua digitalizarea serviciilor publice pentru a elimina total situațiile în care se formează cozi la ghișeele administrației publice.”, a subliniat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Cum funcționează?

La fiecare început de an, sătmărenii primesc informarea de plată prin poștă care conține un cod de bare, similar cu cel care apare pe facturile de utilități. Acest cod de bare se scanează la stația de plată SelfPay, pe ecran apare suma de plătit, iar cetățenii introduc în acel moment bancnotele în fanta special destinată acestora, urmând să se elibereze dovada, care va atesta cuantumul sumelor plătite și destinația acestora (impozite, taxe sau venituri locale). Aceeași plată se poate face și pe baza CNP-ului introdus de contribuabil.

În municipiul Satu Mare sunt 21 stații de plată, atât în zona centrală, cât și în cartierele municipiului Satu Mare. Locațiile sunt următoarele:

  1. Str. Careiului, nr. 27: CEC Agenția Satu Mare – Somes,
  2. Str. Petofi Sandor, nr. 41: CEC Sucursala Satu Mare
  3. Bld. Independenței, nr. 51: CEC Agenția Satu Mare – Soarelui
  4. Str. Petru Bran , nr. 6-8: CEC Agenția Satu Mare – Centru
  5. Str. Brândușa, nr. 18-20: Supermarket PROFI Satu Mare Brandusa
  6. Str Careiului, nr. 19: MOL SATU MARE 3 (disponibilă și plata cu cardul)
  7. Str. Careiului, nr.9: KAUFLAND SATU MARE (disponibilă și plata cu cardul)
  8. Str. Ștrandului, nr.6: PENNY Satu Mare (disponibilă și plata cu cardul)
  9. Str. Aleea Milcov, nr. 82, bl. t6: PROFI Satu Mare Milcov
  10. Bld. Cloșca, nr. 47: PENNY SATU MARE 3 (disponibilă și plata cu cardul)
  11. Str. Decebal, nr. 35: PROFI Satu Mare Bon Giorno
  12. Bld. Henri Coandă, nr. 20: MOL SATU MARE (disponibilă și plata cu cardul)
  13. Str. Rodnei, nr.32: PROFI Satu Mare Rodnei
  14. Str. Corvinilor, nr.1-3: KAUFLAND SATU MARE (disponibilă și plata cu cardul)
  15. Str. Careiului: CARREFOUR HYPERMARKET SATU-MARE
  16. Str. Closca, nr. 33: PROFI Satu Mare Complex Big
  17. Str. Brasovului, nr. 4: PROFI Satu Mare Brasov
  18. Bld. Lucian Blaga, nr.35: PENNY SATU MARE 2
  19. Str. Aurel Vlaicu, nr. 153: SOCAR SATU MARE
  20. Str. C. S. Anderco, nr.22: SUPECO – SATU MARE
  21. Bld. Sănătății, nr.14: S.C BARTA ATI (l)

SelfPay deține cea mai mare rețea de Stații de Plată de tip self-service din România. În prezent, rețeaua SelfPay numără mai mult de 6.300 de Stații de Plată, oferind acces facil şi securizat la plata taxelor, impozitelor si a altor peste 170 de servicii (facturi de utilitati, telefon, internet, rate la banci, taxa de eliberare a pasaportului sau a permisului de conducere, rovinieta, etc), fara a interactiona cu alte persoane.

Exit mobile version