PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOGALERIE. S-a deschis târgul de nunți Let’s Wedding. Nevaccinaţii pot intra cu un test antigen

S-a deschis târgul de nunți  Let’s Wedding. Zeci  de expozanți, profesioniști și creativi, așteaptă doritorii unei nunți de vis în incinta Aushopping din municipiul Satu Mare, în perioada 4-6 februarie.
O deschidere spectaculoasă a târgul de nunți Let’s Wedding, a avut loc azi în incinta Aushopping din municipiul Satu Mare. Târgul a ajuns în acest an la cea de a IV-a ediție, fiind primul eveniment de acest gen după o perioadă îndelungată.
Evenimentul este organizat de Mandi Tunde în parteneriat cu Party Service, Aushopping Satu Mare, Expo Industry Satu Mare. Târgul de nunți Let’s Wedding este deschis vineri, 4 februarie, de la ora 12.00 până la 20.00, sâmbătă – 5 februarie, de la 10.00 până la 20.00, iar ultima zi, respectiv duminică – 6 februarie, se va deschide de la ora 10.00 și va dura până la ora 20.00.
Organizatorii se așteaptă ca în acest an, „dacă nu din martie, sperăm că din mai”, să fie ridicate multe restricții, ca mai apoi evenimentele să se poată desfășura fără probleme.
„Pentru viitorul care ne așteaptă se aud de toate, dar făcând parte din AFIN, asociaţia care se ocupă de industria nunților și ne reprezintă pe toată țara, am primit o informație bună, că din martie, așa se pare că în anumite condiții se vor putea ține evenimente”, a spus Mandi Tunde, organizatoarea principală a evenimentului.
Cuplurile care sunt în căutarea organizării unei nunți impecabile au ocazia în acest weekend să își găsească într-un singur loc toate cele necesare, precum rochii de mireasă, bijuterii, invitații de nuntă, wedding planner, decorațiuni și aranjamente, costume bărbătești, locații de petreceri, cofetării, și multe alte servicii profesioniste.
„Suntem foarte bucurăși că se poate ține târgul, eu zic că toate miresele așteaptă un astfel de târg pentru că majoritate, în aceste locuri își găsesc cele mai multe serviciile de care au nevoie pentru nunta lor, având atâtea standuri diversificate” afirmă Mandi Tunde.
Sâmbătă, 5 februarie, începând cu orele 19.00, va avea loc o prezentare de modă în care DOR va veni cu o colecție de copii dedicată „prințeselor care transportă flori”, dar și o parte de seară, de cocktail, din colecția curentă a brandului.
„Este o bucurie pentru noi pentru că am reușit să venim la un eveniment după o pauză cunoscută de toată lumea. Anul acesta DOR aduce la târgul de nunți un concept de stand diferit, pentru că nu am vrut să intrăm în concurență cu ceilalți producători. Noi ne vom ocupa anul acesta de nuntași”, a afirmat designerul Cosmin Mureșan.

Cei care doresc să participe la târg au nevoie de un certificat verde sau măcar de un test antigen. La intrarea în sala evenimentului sunt puse la dipoziție măști pentru cei care nu au, dar şi igienizante.

FOTOGALERIE