Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat că pagubele rezultate în urma incidentului cu autospeciala pompierilor de la fântâna artezină din Centrul Nou, se ridică la 50 – 60 de mii de euro și că această sumă va fi suportată de asigurator.
Kereskenyi Gabor a precizat că în urma acestui incident, fântâna va fi dată în folosință cu o întârziere de circa două luni.
„Va fi un decalaj de maximum două luni în ceea ce privește plățile, atât executantul cât și acele instituții, a căror angajați au fost implicați în evenimentul nedorit, au asigurare. Deci, executantul are polițe de asigurare în valoare de 500 de mii de lei, dar este mult îndestulătoare față de paguba care este de aproximativ 50 – 60 de mii de euro. De acum înainte va plăti asiguratorul, urmând să se îndrepte asupra celor care au fost efectiv protagoniștii acelui eveniment. Cert este că municipalitatea nu va plăti niciun ban în plus. Mie îmi pare rău de decalajul în timp, foarte mulți așteptăm deja recepția Centrului Nou, unde acea fântână va fi un punct forte”, a declarat primarul, astăzi, într-o conferință de presă.