PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tatăl care și-a violat fiica, suspect în cazul uciderii actriței Gabriela Dorgai

Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare suspectează că individul din Craidorolț care și-a violat fiica minoră, reținut și audiat în data de 5 ianuarie 2022, ar putea fie ucigașul actriței Gabriela Dorgai.

Potrivit Gazeta de Nord Vest, polițiștii sătmăreni au remarcat asemănarea dintre tatăl violator și portretul robot întocmit de unii martori după săvârșirea crimei. Se spune că bărbatul lucra în anul cu pricina, ca agent de pază și că la scurt timp după ce actrița Gabriela Dorgai a fost ucisă, individul și-a dat demisia plecând în străinătate pe o perioadă de mai mulți ani.

Având în vedere că bărbatul de 48 de ani din Craidorolț, se află acum în arestul poliției pentru viol și incest și a devenit principalul suspect în cazul uciderii Gabriela Dorgai, acesta pune presiune asupra soției să o convingă pe fiica sa să își retragă plângerea. În caz contrar va sta 18 ani în închisoare, detaliază Gazeta de Nord Vest.

Bărbatului i s-au prelevat probe pentru stabilirea ADN-ului, iar acum se așteaptă rezultatele probelor acestuia.