Refugiații ucraineni sunt profund impresionați de primirea călduroasă de care au parte la intrarea în România, respectiv la intrarea în județul Satu Mare. Un reporter PortalSM s-a aflat astăzi în Vama din Halmeu, acolo unde a stat de vorbă atât cu ucraineni, cât și cu o parte din românii care dau o mână de ajutor la graniță.
Intră cu tristețe și deznădejde în România, dar se luminează la chip după ce se întâlnesc cu primii români ce le ies în cale. Aceasta este experiența majorității ucrainenilor ce fug de război și ajung să traverseze România sau să rămână aici. Ei sunt profund impresionați de primirea călduroasă pe care o găsesc în județul Satu Mare.
Printre persoanele de origine ucraineană care ajung în România se numără și mulți studenți, majoritatea din Africa, ce, de asemenea, spun că sunt recunoscători pentru primirea de care au avut parte aici, în România. Și-au luat doar rucsacele și hainele de pe ei, și au pornit la drum. Toți spun același lucru: am plecat pentru a ne salva viața.
ONG-uri, biserici, firme, asociații și sute de simpli cetățeni sunt în acest moment pe poziții pentru ca cei ce ajung la noi în țară să nu ducă lipsă de nimic. O parte dintre voluntari sunt în vămile din județ, acolo unde le dau celor ce sosesc diverse ajutoare: mâncare, medicamente, ceai, cafea. De asemenea, în județ există mai multe puncte de colectare a donațiilor care sunt trimise celor ce nu pot să traverseze granița, deocamdată. Pe de altă parte, restaurantul Capricci le oferă tuturor ucrainenilor mâncare caldă în incinta restaurantului, mai multe pensiuni din județ sau oameni de rând le oferă cazare gratuită.
Pentru o mai bună organizare, au fost realizate două grupuri de Facebook: Uniți pentru Ucraina – Satu Mare și Satu Mare pentru Ucraina.
Până în acest moment, 62 de persoane din Ucraina au cerut aziliant de refugiat și au fost duși la Șomcuta Mare, la Centrul de Refugiați. Cei ce rămân și solicită cazare sunt puțini, majoritatea merg la prietenii sau familia din țări precum: Germania, Polonia, Austria.
VIDEO:
Citește și: