PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Banane cu pesticide la Kaufland Satu Mare

În magazinele Kaufland s-au descoperit valori care depășesc limita admisă de reziduuri de pesticide. Astfel, bananele din Kaufland Satu Mare au fost retrase de la comercializare.

Yellow Fresh Fruits SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți cu motivul depășirii valorilor admise de reziduuri de pesticide, produsele fiind comercializate în perioada: 13.03.2022 – 17.03.2022.

”Ne cerem scuze pentru inconveniențele create! Pentru informații suplimentare, puteți contacta Yellow Fresh Fruits SRL, la telefon +40 742.355.060 sau la adresa: strada Depozit Log Centrer Timișoara, nr. 636 localitatea Remetea Mare, județul Timiș”, au precizat cei de la Kaufland.

Deținătorilor produsului le este recomandat evitarea consumului. Aceștia pot să returneze produsul în magazinele Kaufland din Satu Mare până în data de 01.04.2022, urmând să le fie restituită contravaloarea lor, pe baza bonului fiscal.