PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. ADEVĂRUL. Cine sunt oamenii care alimentează în bidoane uriaşe!

Multă lume s-a arătat revoltată de faptul că unii sătmăreni s-au prezentat astăzi la benzinării să alimenteze cu bidoane uriaşe montate pe platforme. Acestea sunt de fapt rezervoare, şi nu ceea ce pare la prima vedere.

Reporterul PortalSM a stat de vorbă cu doi astfel de sătmăreni care au încărcat 4.000 de litri de motorină. La ce este folosită? La lucrări agricole, şi nici nu le ajunge decât pentru puţin timp.

Doi tineri fermieri, care lucrează câteva sute de hectare de teren, s-au prezentat astăzi la o benzinărie de pe Drumul Careiului, au stat la rând, au întrebat la casă dacă sunt restricţii, după care s-au apucat de alimentat. Pe platformă aveau 4 rezervoare a câte 1.000 de litri şi intenţionau să le umple pe toate, de teama creşterii bruşte a preţului.

Ei spun că au nevoie de foarte mult combustibil, iar cei 4.000 de litri se vor termina destul de repede. Problema cea mai mare a lor este însă faptul că au crescut şi preţurile la îngrăşăminte. Acest lucru se va resimţi în curând în produsele alimentare.

Dezamăgiţi de tot, ei au spus “Nu ştim ce va fi”.

Calculele arată că la o cantitate de 4.000 de litri, dacă s-ar fi produs o creştere de 2,5 lei/litru, ei ar fi făcut o economie de circa 10.000 de lei.

Câţiva sătmăreni care stăteau la rând s-au arătat revoltaţi de faptul că aceştia au cumpărat aşa cantitate mare de combustibil, însă după ce au explicat la ce o folosesc, şi anume la agricultură, deci producerea de alimente, cei mai mulţi au înţeles. Combustibilul respectiv este consumat cu un motiv bine întemeiat.