PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Carne de câine în loc de miel, la vânzare în România

Inspectorii de la protecția consumatorului trag un semnal de alarmă în legătură cu aprovizionarea pentru masa de Paște: au apărut din nou comercianți care încearcă să vândă carne de câine pe post de carne de miel, informează realitatea.net.

Avertismentul vine din partea DSVSA Giurgiu, care a și dat câteva exemple despre cele mai nocive modalități prin care diverși comercianți au încercat să-și păcălească clienții. “Nu de puține ori au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine prin substituirea cărnii de ovine sau chiar de trafic al cărnii provenite de la animale moarte”, a mai informat instituția.

Pentru a evita astfel de capcane, cumpărătorii sunt sfătuiți ca, în cazul cărnii de ovine, ”să cumpere animale care au capul și organele interne, precum și ștampila oficială de control sanitar, să evite negustorii ambulanți de la marginea drumurilor sau din locuri neamenajate și neautorizate pentru un astfel de comerț.

Să nu cumpere carne din piețe sau chiar din măcelării dacă pe carne nu este aplicată lizibil marca de sănătate sau dacă carnea preambalată nu prezintă eticheta de identificare a procesatorului, termenul de valabilitate și mențiunea că a fost controlată sanitar veterinar;

Să evite consumul preparatelor din carne comercializate la tonetele volante și grătarele amplasate pe traseele comerciale și turistice aglomerate, întrucât organele sanitar-veterinare nu pot verifica în orice moment compoziția reală a acestor preparate”, a mai informat DSVSA Giurgiu.

Sursa: realitatea.net