Autobuze blocate în centrul vechi al municipiului Satu Mare, din cauza unor mașini parcate aiurea. Poliția Locală a intervenit la fața locului.
Autobuzele Transurban au înregistrat întârzieri întrucât șoferii nu puteau să treacă pe lângă autoturismele parcate parcă la voia întâmplării. La fața locului au intervenit polițiștii locali, iar mașinile care încurcau circulația au fost ridicate.
,,Ne cerem scuze pentru întârzieri, intrarea pe strada Cuza Vodă este blocată în totalitate de zeci de minute de autoturisme parcate neregulamentar. Mulțumim Poliției Locale pentru ajutor”, au transmis reprezentanții Transurban Satu Mare.