PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Elena Udrea, dată în urmărire. A fugit din țară după ce a fost condamnată definitiv

UPDATE. Elena Udrea a fost prinsă de autoritățile din Bulgaria, la solicitarea autorităților române, și vor fi demarate acum procedurile de extrădare.

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, precizează un comunicat al MAI.

Elena Udrea a fugit astăzi din țară, după ce a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Poliția a dat-o în urmărire generală.

Potrivit informațiilor Digi24, fostul ministru ar fi ieșit din țară cu o mașină, încă de dimineață, pe la Vama Giurgiu, iar acum polițiștii se pregătesc să o dea și în urmărire internațională.

Nu este pentru prima dată când Elena Udrea pleacă din țară. Ea a făcut-o și în 2018, când a ieșit din România tot pe la Vama Giurgiu, îndreptându-se spre Grecia inițial, apoi spre Costa Rica.