PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Un sătmărean ține șerpi uriași în casă, pe post de animale de companie

Pasiune mai puțin obișnuită. Un tânăr din județul Satu Mare ține șerpi uriași în propria casă, pe post de animale de companie. Acesta deține mai mulți șerpi constrictori: Piton Regal, Boa Imperator și Piton Reticulat.

Laurențiu Gherman, un tânăr în vârstă de 30 de ani, a declarat pentru Jurnalul de Satu Mare că în prezent are cinci șerpi, cu toții depășind un metru în lungime, cel mai mare este un Boa Imperator de 2,5 m și Pitonul Reticulat care are acum aproximativ 1,5 m, dar la maturitate ajunge la 6-7 m.

Laurențiu spune că șerpii sunt hrăniți odată la 2 luni, doar cu iepuri congelați, apa le-o schimbă odată la 2 zile iar necesitățile și le fac cam odată la 3 săptămâni.

Tânărul dorește să-și ducă pasiunea mai departe și vrea să își facă crescătorie acasă, în Decebal. Un pui, în funcție de specie, poate valora de la 100 de lei și până la 2.000 de euro.

Sursa: Jurnalul de Satu Mare

Exit mobile version