O sătmăreancă, elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, a câștigat o excursie în Israel în urma unui concurs de eseuri.
Concursul de eseuri Adevăr și memorie. Antisemitism și Holocaust în România” a avut ca tematică „Modalități de combatere a extremismului și antisemitismului” și s-a adresat elevilor de liceu, cadrelor didactice specialitatea istorie, socio-umane, limba română și limbi moderne, dar și studenților facultăților cu profil istorie, socio-umane de la Universitățile din România.
Vaida Andreea, elevă în clasa a XI-a F, coordonată de profesoara Silaghi Gigelia, a scris unul dintre cele 705 eseuri din concurs, şi s-a numărat printre cei 20 de câștigători.
Câștigătorii vor primi premii acordate de către Ambasada Germaniei la București, Ambasada Statelor Unite la București, Ambasada Israelului la București, BCR, Fundația Magna cum Laude-Reut, Institutul Elie Wiesel, Fundația Jean Waldman și WZO-Department for Combating Antisemitism & Combating Resilience.
În afară de premiile primite din partea partenerilor concursului, Vaida Andreea alături de ceilalți câștigători vor beneficia și de o vizită de o săptămână în Israel, în luna iulie, perioadă în care vor vizita cele mai importante obiective turistice și vor avea ocazia de a cunoaște institutul Yad Vashem, Muzeul Holocaustului din Ierusalim.
De asemenea, lucrările câștigătoare vor fi incluse, alături de alte 16 texte cu tema combaterii antisemitismului și a extremismului, într-un amplu volum dedicat proiectului 1700 de ani de istorie și cultură evreiască în Germania, ce urmează să fie lansat pe 30 mai 2022.