PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

S-a aprobat construirea parcării subterane în faţa hotelului Dacia

Proiectul de hotărâre inițiat de primarul municipiului Satu Mare Kereskényi Gábor, privind amenajare unei parcări subterane pe un nivel în faţa hotelului Dacia, a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi cu 16 voturi.

„Este o investiție de 19 milioane de lei, ideea noastră este să o facă un privat, deci să nu facem noi din banii noștri, să concesionăm lucrarea. Acest obiectiv prevede 111 locuri de parcare și bineînțeles dacă va veni un investitor privat care să facă, noi vom fi foarte fericiți și scutiți de această povară”, a precizat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Suprafața construită totală la nivel subteran va avea 3 540 mp și va cuprinde 111 locuri de parcare precum și multiple puncte de acces pietonal (intrări/ieșiri) dar și spații de serviciu impuse pentru o astfel de funcțiune de normele în vigoare.

Construcția subterană se propune a fi realizată aproximativ paralel cu frontul de nord care definește Piața Libertății, respectiv paralel cu obiectivul central și principal al acestei laturi – Hotel Dacia – monument național de categorie A.

Atât accesul cât și ieșirea din parcare se va realiza dinspre/către strada I.C: Brătianu, din partea de est, iar realizarea efectivă a  lucrărilor aferente investiției se va derula în decursul a 12 luni, de la începerea acestora.

Relația cu zone învecinate, accesuri existente/și sau căi de acces posibile

Sud:       – parc central – Piața Libertății

Vest       – pietonal și Hotel Aurora, Hotel Astoria

Nord      – imobilele care definesc Piața Libertății pe latura nord: str. Ștefan cel Mare nr. 2,

Piața Libertății nr. 2-10, str. Horea nr. 2

Est:             – str. I.C. Brătianu

Indicatori tehno-economici propuși în proiect

Valoarea totală a investiției: 19.031.142,80 lei (fără TVA)

din care construcții-montaj 17.706.800,00 lei (fără TVA)

În urma realizării investiției propuse, vor rezulta următorii indicatori de performanță ai parcării subterane:

Suprafața construită:                      3540 mp

Lățime:                                                 220 m

Lățime:                                                 27 m

Locuri de parcare creată:              111 locuri