PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A murit Călin Durla, fostul inspector general. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

A murit Călin Durla, fostul inspector şcolar general. Anunţul a venit în această dimineaţă şi a lovit întregul mediu de învăţământ şi politic din Satu Mare.

Primarul Kereskenyi Gabor a transmsis un mesaj.

“Aflu cu nespusă tristeţe vestea dispariţiei prietenului meu Călin Durla. Satu Mare pierde un om de mare valoare, care din postura de profesor și consilier local și-a pus amprenta pe dezvoltarea orașului nostru, dar mai ales a învățământului din Satu Mare. Călin a însemnat mult pentru noi. Avea o fire magnetica, ii electriza pe toți cei din jur. Am fost foarte apropiat de el. A fost mai mult decât un coleg, mai mult decât un prieten. Ne gândim la familia lui, la toți cei care l-au cunoscut și colegii care l-au iubit. Azi e o zi tristă pentru Satu Mare și pentru noi toți. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis primarul.

Călin Durla avea doar 52 de ani iar în ultimul timp se lupta cu o boală care l-a răpus.