Demisie în Consiliul Județean Satu Mare. Prim-vicepreședintele PSD Satu Mare, Ionuț Oneț demisionează din funcția de consilier judeţean după ce a fost numit director general adjunct active fizice și plăți directe în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Fiind incompatibil cu funcția pe care o ocupă începând din data de 10 mai 2022 în AFIR, sătmăteanul Ionuț Oneț a ales să demisioneze din Consiliul Judeţean.
În noua sa funcție, el trebuie să asigure coordonarea desfășurării activității direcțiilor din subordine, să îndeplinească atribuții legate de lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor efectuate din bugetul statului, FEADR și prin programele implementare de AFIR.
De peste 10 ani de zile, Ionuț Oneț ocupă funcția de președinte al organizației Carei a PSD și a fost președinte interimar al Organizației Județene PSD după ce social democrații au avut mai multe rânduri de alegeri eșuate.