Amenzi pentru conducere agresivă la Satu Mare. La data de 21 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Satu Mare pentru combaterea conducerii unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Totodată, polițiștii rutieri au vizat și conducătorii auto care, prin adoptarea unui stil de conducere agresiv, prezintă un real pericol pentru toate categoriile de participanți la traficul rutier, periclitând astfel climatul de ordine și siguranță publică.
În urma desfășurării activităților specifice, a fost luată măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce în 11 cazuri. Dintre acestea, 9 conducători auto au fost depistați sub influența alcoolului, iar 2 conducători auto au adoptat un stil de conducere agresiv în trafic.
De asemenea, au fost întocmite 2 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, dar și un dosar penal în cazul unui conducător auto aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Serviciul Rutier Satu Mare atrage astfel atenția conducătorilor auto că au obligația de a respecta întocmai normele rutiere aflate în vigoare, iar în cazul săvârșirii oricăror fapte de natură contravențională sau penală, se va acționa prompt și eficient, în vederea menținerii unui climat de liniște a societății.