Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

FOTO. Amenzi pentru conducere agresivă la Satu Mare. Şoferi băuţi şi drogaţi la volan

Amenzi pentru conducere agresivă la Satu Mare. La data de 21 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Satu Mare pentru combaterea conducerii unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Totodată, polițiștii rutieri au vizat și conducătorii auto care, prin adoptarea unui stil de conducere agresiv, prezintă un real pericol pentru toate categoriile de participanți la traficul rutier, periclitând astfel climatul de ordine și siguranță publică.

În urma desfășurării activităților specifice, a fost luată măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce în 11 cazuri. Dintre acestea, 9 conducători auto au fost depistați sub influența alcoolului, iar 2 conducători auto au adoptat un stil de conducere agresiv în trafic.

De asemenea, au fost întocmite 2 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, dar și un dosar penal în cazul unui conducător auto aflat sub influența substanțelor psihoactive.

Serviciul Rutier Satu Mare atrage astfel atenția conducătorilor auto că au obligația de a respecta întocmai normele rutiere aflate în vigoare, iar în cazul săvârșirii oricăror fapte de natură contravențională sau penală, se va acționa prompt și eficient, în vederea menținerii unui climat de liniște a societății.

12 comentarii

  1. Garboz Răspunde

    Gunoaiele parvenitilor care s-e cred elita orasului ,dar in realitate sant analfabeti 100la%.

  2. Încă unul fără BMW Răspunde

    Felicitări poliției rutiere!
    Mulțumim pentru implicare!

  3. Heinrich Himmler Răspunde

    La Auschwitz cu gunoaiele astea, încă mai am acolo 1000 de cutii cu Zyklon B !!!

    • Vulpea la struguri Răspunde

      Dacă și ăsta este polițist, despre ce mai vorbim? Într-un stat normal serviciul intern fiind MAI l-ar identifica urgent după IP și iar desface contractul de muncă. Poate ar merita și vin dosar penal pentru apologia nazismului!!!

  4. Nha Răspunde

    E un inceput, dar mai e mult pana departe, mai ales ca “alesii” nostri ( de pe liste) si-au pus in gand ca-s prea aspre pedepsele dupa ultimele modificari la cod si merita indulcite nitel! 🙁

  5. alecu Răspunde

    “9 conducători auto au fost depistați sub influența alcoolului” si ” 2 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.Ce s-a intamplat cu ceilalti 7?!

  6. Mihai Răspunde

    Ceilalți au suflat în aparatul etilotest o valoare mai mica de 0,40 mg/l fiind doar contravenție …nu infracțiune

  7. Mihaita Piticu' Răspunde

    Altu fara bmw 😂😂

    • altu fără bmw Răspunde

      Baiul e că mai sunt destui. Nu știu, este undeva pornită o linie de asamblare cu din ăștia? La mine soția are o regulă. Luni de dimineața și vineri după masa nu conduce. Cred că îți dai seama de ce. E plin orașul cu șoferi agresivi, grăbiți ori (și asta poate fi cel mai rău), cu șoferi încă netreziți. Le zice șoferi-kamikaze.

  8. Beny Kira Răspunde

    Păstrați viteza legală fraierilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.