Un nou bazin de înot didactic și de agrement se va construi pe strada Crișan nr 37, în zona parcului Grădina Romei din municipiul Satu Mare.
Proiectul noului bazin de înot se întinde pe o suprafață de 13.865 mp, iar obiectivul este realizabil din punct de vedere financiar prin Compania Națională de Investiții. Acesta va fi dedicat în principal desfășurării orelor de înot în cadrul disciplinei sport, precum și asigurării unui cadru optim de petrecere a timpului liber tuturor locuitorilor în baza unui program stabilit.
Proiectanţii au acordat un interes crescut şi spațiilor verzi și amenajărilor peisagistice, prin realizarea unor plantații în incintă, menite să asigure o perdea de protecție către zona de locuire, precum și o zonă de trecere între Grădina Romei și zona de locuințe individuale. Se va asigura o suprafață de spațiu verde cu rol ambiental și de ameliorare a microclimatului local precum și plantarea de arbuști, arbori, plante decorative și flori aferente construcției. Spațiile libere vizibile din circulațiile publice vor fi tratate ca zone ornamentale.
În interiorul lotului se vor asigura 25 locuri de parcare și o zonă de parcare pentru autobuze.
Practic, noul terne urmează să fie construit pe vechea uzină de apă, care urmează a fi demolată. În cadrul acestui teren există în prezent 7 clădiri industriale și edilitare în suprafață de 65 mp, 5 mp, 8 m, 64 mp, 153 mp, 39 mp, 7 m.
Accesul carosabil și pietonal se va putea realiza atât de pe str. Griviţei cât şi pe pe str. Crişan.
Consiliul Local Satu Mare a aprobat predarea terenului către Compania Naţională de Investiţii, care va derula proiectul.