Inspector din Satu Mare angajat la ANAF Oradea și cu atribuții pe mai multe județe a fost arestat sub acuzația că ar fi cerut 15.000 de euro mită în urma unui control efectuat la o persoană fizică autorizată, titrează bihorjust.ro. Procurorii DNA Cluj au date conform cărora banii ar fi fost ceruți pentru ca inspectorul să nu anunțe organele de urmărire penală în legătură cu neregulile constatate.
Verificările BihorJust, neconfirmate deocamdată de surse oficiale, arată că inspectorul în cauză ar fi din Satu Mare și ar fi angajat al Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Oradea, care are atribuții pe județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare și Sălaj. Potrivit DNA, Cătălin Sabău, inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a fost reținut zilele trecute pentru o faptă comisă pe 1 aprilie 2022. Atunci ar fi cerut și primit de la tatăl persoanei care deținea PFA suma de 15.000 euro.
,,Banii respectivi ar fi fost primiți de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate în contextul controlului și pentru a stabili obligații fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate”, au transmis procurorii anticorupție.
Reținut pe 26 mai, inspectorul Cătălin Sabău a fost arestat o zi mai târziu, când judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj l-a trimis după gratii pentru 30 de zile.
Sursa: bihorjust.ro